Blog

Martha și George – O piesă de teatru cu fiica lui G. Hagi și fiul cântăreței Nicola

Nu poate trece și această săptămână fără să vă invit iar la teatru. De data aceasta la:

Martha și George, de Ileana Răducanu

  • Cu: Kira Hagi, Jonathan Alexandru
  • Regia: Filip Ristovski

Teatrul Nottara

Fie că vă place să vă delectați în timpul liber cu o piesă de teatru, fie că vă plac poveștile de dragoste tumultoase, mai ales cele cu iz istoric, nu veți regreta venind la Teatrul Nottara pentru Martha și GeorgePovestea romanțată a unei prințese.

Doar doi actori, Kira Hagi și Jonathan Alexandru, au reușit să învie trecutul; au dat viață unor personaje celebre și controversate:

  • Martha Bibescu, născută Lahovary, a fost poetă, romancieră (a scris peste patruzeci de cărți) și politiciană, una dintre primele femei mason ale României, dar, înainte de toate, o femeie cultă, pasională și… foarte frumoasă.
  • Prințul George Valentin Bibescu, cel care avea să-i devină soț în anul 1902, este fondatorul aeroportului Băneasa, el însuși fiind un pilot excepțional. Povestea faimosului cuplu a dat naștere la numeroase bârfe și scandaluri, savurate cu deliciu de public.

Martha s-a căsătorit cu prințul Bibescu la doar 16 ani, el având 25.

Kira și Jonathan au însuflețit personajele insuflând spectatorilor din sala George Constantin emoții contradictorii. Tocmai această polaritate a țesut realismul iubirii lor. Pasiune. Răzbunare. Tandrețe. Gelozie. Solidaritate. Prietenie. Iertare. Dar, mai presus de orice, iubirea care sfidează conveniențele sociale, își schimbă forma și gradul de intensitate, dar refuză să se predea.

Jocul actorilor a fost o frumoasă surpriză.

Ei bine, dacă vă așteptați ca fiica lui George Hagi să fie prețioasă, veți găsi în schimb o tânără actriță foarte talentată, naturală și, sincer, neașteptat de modestă. Jonathan a intrat perfect în rolul prințului Bibescu, începând de la scenele dramatice și până la derapajele unui tânăr privilegiat, dar constrâns și responsabilizat mult prea devreme.

Music and Lyrics: Jonathan Alexandru


Natașa Alina Culea – scriitoare
Blog

Cronică de teatru: Vizitatorul, de Eric-Emmanuel Schmitt (Nottara)

Uneori e bine să-ți urmezi întâi nebunia, apoi rațiunea.

Teatrul Nottara, București

Vizitatorul
de Eric-Emmanuel Schmitt

Regia: Claudiu Goga

Sigmund Freud – Alexandru Repan

Necunoscutul – Marius Stănescu 

Anna Freud – Crenguţa Hariton

Nazistul – Cristian Nicolaie

Scriitorul franco-belgian Eric-Emmanuel Schmitt nu cred că mai are nevoie de vreo prezentare. Cine nu a citit „Cea mai frumoasă carte din lume”, „Femeia în fața oglinzii”, „Milarepa” sau „Oscar și Tanti Roz”, să o facă repejor. Eu știu sigur că voi citi tot ce a scris și tot ce va mai scrie acest autor contemporan prolific. Revenind la piesa noastră de teatru, Schmitt este cunoscut și ca dramaturg, dar și ca regizor. Tot la teatrul Nottara am văzut și Variațiuni Enigmatice, scrisă tot de el, în care joacă tot marele actor Alexandru Repan, cel care în seara asta a fost imaginea vie a genialului doctor Sigmund Freud.

Viena anului 1938 este surprinsă în plină ascensiune nazistă. Apar primele zvonuri despre lagărele de concentrare și despre ororile ce se întâmplă în ele – redate în conversațiile dintre Freud și fiica lui, Anna:

Am auzit că îi bagă pe evrei în niște camere false de duș și de acolo nimeni nu mai știe de ei. Vor face din ei și săpun. Să te speli la cur cu cei pe care-i urăști, original, nu?

Anna Freud este arestată de Gestapo, iar Sigmund Freud, bătrân, bolnav și învins are parte de o vizită neașteptată. A unui nebun? A unui impostor? A lui Dumnezeu? Și nu poate fi Dumnezeu tot ceea ce își dorește să fie?

Ateu convins, Freud împărtășește neașteptatului vizitator din gândurile lui referitoare la credință, Dumnezeu, rațiune, îndoială. Furia lui seamănă cu confesiunea unui pacient care și-a reprimat timp îndelungat suferința:

Iau destule medicamente și droguri! Nu mai am nevoie și de drogul credinței!

Ateul nu mai are iluzii, le-a transformat pe toate în curaj.

Dacă Dumnezeu ar exista, l-aș acuza de promisiune mincinoasă!

Doar imbecilii văd miracole peste tot.

Și tot el exclamă:

Vreau o minune!

Schmitt a ales eternul subiect al îndoielii în această piesă. Nu întâmplător personajul central este Freud, întruchiparea rațiunii și cel care a sondat ca nimeni altul sufletul omului, întemeietorul psihanalizei. Dar, așa cum spune chiar Freud:

Credeți că dacă mă ocup cu alinarea suferinței altora, mă pot scuti de propria mea suferință?

Și, nu. Nimeni nu se poate scuti de propria suferință. Dintre toate nucleele cunoașterii, în filosofie și în psihanaliză se reliefează cel mai bine oscilarea omului între credință și rațiune neangajată teist.

Vizitatorul, poate, Dumnezeu, nu se apără, doar răspunde în fața acuzațiilor lui Freud:

L-am făcut pe om liber. Și ca să facă bine, și ca să facă rău, altfel, ce rost ar mai fi avut libertatea?

Se plânge Dumnezeu de singurătate?

Oriunde m-aș duce dau tot de mine!

Magistral surprinsă în piesa de teatru „Vizitatorul” segregarea omului, plânsul lui neputincios în fața tăcerii lui Dumnezeu.

V-o recomand cu multă căldură!

____________________

Natașa Alina Culea, autoare

Blog

Ultimul Don Juan (replici delicioase), Neil Simon

Ultimul Don Juan
de Neil Simon

Regia: Petre Bokor
Distribuția: 
Barney Daycash – Constantin Cotimanis
Alana Navazio – Luminiţa Erga
Bobbi Michele – Raluca Gheorghiu
Jeanette Foster – Victoria Cociaş

Scenografia: Viorica Petrovici
Traducerea: Petre Bokor

Teatrul Nottara

Replici delicioase din piesa de teatru la care vă invit!

— Să deduc atunci că există un domn Navazio?

— Dl Navazio deduce că sunt măritată cu el, eu presupun ce vreau.

— Vreau o țigară!

— Mai bine un pahar cu apă.

— Nu pot să fumez un pahar cu apă!

— Rac Ridicol, Retrograd, Relativ Rafinat…

— Suntem în criză de timp iar tu-mi reciți poeme pescărești. Mi se pare trist și totodată tulburător.

— N-o să vadă nimeni când ies din clădire. O să ies cu spatele.

— Rac ridicol, Romantic, Retrograd Regulează cuRve.

— Aveți gâtul congestionat. Vă culcați seara cu un umidificator?

— Încă nu, dar o să-i vină și lui rândul!

— Vreți un pahar cu apă?

— Nuu, nu vreau să-mi creez obligații.

— Păstrează Poveștile Pescărești cu Pește Prăjit Pentru Persoanele Potrivite. Punct.

— Îmi cumpăr ziare și citesc necrologurile doar de plăcerea de a nu mă vedea acolo.

— E ceva diferit la tine! Ți-ai ras mustața!

— Niciodată n-am avut mustață!

— Atunci… cu ce mustață m-am întâlnit eu ieri?

— M-a pipăit tot drumul.

— Și de ce l-ai lăsat?!

— Era chinez, nu voiam să par bigotă.

— I-am povestit psihiatrului meu și l-a lovit damblaua.

— Asta se întâmpla în timpul filmărilor la filmul la care am filmat. Talent am căcălău.

— O suspectez că e sexualmente…

— Stau așa departe de ea în pat, că ar trebui să ia un taxi să se apropie de mine.

— Am tras mai mult decât a ieșit, cred că mi-a rămas ceva înăuntru. Îmi aud pleoapele.

— Păpusă, haide, dă din pleoape și ia-ți zborul!

— El s-a culcat cu mine, eu nu m-am culcat cu el.

— Moartea prin violență e cea mai moarte dintre morți.

— Așa se împarte lumea, între necinstiți și idioți.

— Și-o să mă arunc de pe pod… vââââââjjj, pleosc!

Blog

Trei nopți cu Madox, de Matei Vișniec

Ce faci tu sâmbătă seara? Ei bine, îți pot spune ce am făcut eu. Și bine am făcut! Îți recomand piesa de teatru „Trei nopți cu Madox” scrisă de Matei Vișniec, într-o distribuție de excepție! Am schimbat câteva cuvinte la expoziția anuală de cărți din Sofia, Bulgaria, iar dânsul mi-a lăsat o impresie dincolo de excelență, mai întâi ca om, apoi ca om de litere.

Revenind la „Trei nopți cu Madox”…

Distribuție:

  • Bruno – Alexandru Jitea
  • Grubi – Ion Grosu
  • Sezar – Cristian Șofron
  • Clara – Victoria Cociaș
  • Miciurin – Ion Haiduc
  • Măturătorii: Iulian Burciu, Lucian Bârsan, Iulian Cuza, Ciprian Chircheș

Regia: Mihai Lungeanu

Scenografie: Luana Drăgoiescu

Durata: 1 h 40 min

Didascalie: Borcanul cu muște al străinului din punctul terminus sau substanțialismul dramaturgiei lui Matei Vișniec

Lumea celor Trei nopți cu Madox începe cu o cârciumă, în decorul unui orășel bătut de rafalele unei ploi reci și persistente. În local se adăpostesc, rând pe rând, personajele simbol creionate de pana magică a omului care vede oamenii: Bruno – cârciumarul nemulțumit, Grubi – omul de la far, Clara – femeia în așteptarea prințului de pe calul alb, care să o salveze, Sezar – taximetristul care nu vine niciodată atunci când ai nevoie de el, Miciurin – omul cu aspect administrativ, pătruns de importanța sa, cel care consemnează tot ce se întâmplă, și cei patru măturătorii naivi.

trei nopti cu madox matei visniec

Rutina vieții lor a fost perturbată de apariția lui Madox, un bărbat care cucerește și alină oamenii care nu pot adormi. Cele trei nopți petrecute cu el îi schimbă radical, îi animă până la limita paranoismului.

Piesa de teatru gravitează în jurul misteriosului străin ca în sistemul heliocentric al lui Copernic, Madox este întrebarea fără răspuns, cu care nimeni nu poate să se conformeze fără a avea senzația că pierd o parte esențială a personalității lor. Dar care parte?

trei nopti cu madox teatru

Ce te faci cu omul care apare în mai multe locuri deodată și socializează nestingherit fără ca vreo lege să-i interzică abaterea de la atipie? Din povestirile celor reuniți în cârciumă reiese că Madox este un un excentric generos, plin de bani, fermecător, care se plimbă noaptea cu un borcan cu muște și cu un ceas muzical din argint. Până la urmă, se dovedește faptul că Madox este cel care mai mult ia decât oferă, iar generozitatea lui, dacă aceasta există, stă în darurile lui ce declanșează conștientizări individuale. Nu doar taximetristul l-a plimbat în cele trei nopți fără să-i ceară bani – din plictiseală și lipsă de clienți –, dar toți realizează prea târziu că Madox nu a plătit sau că a băut pe gratis și că le-a fumat țigările.

trei nopti cu madox nottara

După momentul confruntării povestirilor celor trei nopți cu Madox, urmează furia cu care se ațâță unul pe altul, o furie pe cât de inutilă, pe atât de caraghioasă, fiind, în fond, doar glasul neputinței, al dezorganizării emoționale și al autoiluzionării. Deși fiecare dintre ei a realizat că ceva este în neregulă cu Madox, s-au revoltat împotriva absurdului și al necunoscutului doar în momentul în care au aflat despre plecarea străinului din orașelul punctului terminus. Încercând să-l prindă pe Madox, mirajul, omul care nu poate să plece pentru că nu a venit niciodată, ei se confruntă cu ceea ce au ținut ascuns sub preșul aparențelor: nevrozele și fobia de a trăi. Tabloul suprarealist al angoaselor creatoare de iluzii este nemaipomenit de bine conturat de către scriitorul și dramaturgul Matei Vișniec.

Mi-au atras atenția elementele de bufonerie, cu atât mai mult cu cât acestea vor face parte și din noul meu roman, Arlechinul – să surprinzi oamenii în încercarea lor de a-și lua zborul pe dezacorduri sufletești. Și asta doar pentru a realiza, mai târziu, că era numai o imagine în oglindă și că zborul lor frânt este zborul tău, iar visele tale se disipează la ceasul dimineții, ca niște fantasme albe îmbrăcate în cămăși de forță.

trei nopti cu madox

Madox este omul nopții, întruparea neîmplinirilor și farul celor care s-au rătăcit în bezna vieții unde nu se mai întâmplă nimic. Madox este ultima stație.

Este Madox o umbră sau este propria lui umbră?

M-au amuzat replicile-răscoale ale adormirii lor în viață:

„Să-l prindem! Să-l prindem ca într-un clește”

„Să-i mutăm fălcile”

„Pe mine? Pe mine m-a văzut cineva dormind noaptea?”

„Care viață?”

Ultima replică redată aici este și întrebarea absolută, cheia în care se desfășoară acest tragi-comic concert al orchestrației psihicului uman.

Jocul remarcabil al actorilor mi-a reamintit de adolescența petrecută în teatrul Nottara, aceleași nostalgii pe care le-am regăsit și într-una dintre declarațiile dlui Matei Vișniec:

„Teatrul Nottara este pentru mine un fel de iubire de tinereţe […] te înşfăca în alambicul său de vise şi de poezie, de râs şi de fantezie”

Mișcătoare emoții mi-a trezit Sezar, omul care dacă are nevoie de o fărâmă de răutate trebuie să o ciupească din spiritul colectiv, el fiind mai împăciuitor și mai ingenuu ca un copilaș la vârsta întrebărilor.

Nu pot să închei cronica unei piese de teatru excepționale fără a mă întreba:

Preferăm noi iluziile în locul unor realități sordide?

Este iluzia mai puțin importantă ca realitatea celor mulți atâta timp cât este propria ta realitate?

trei nopti cu madox teatrul nottara

Referințe

Cine este Madox?

MATEI VIȘNIEC: „Într-un fel, Madox a fost un GPS metafizic pentru mine într-o vreme când aceste trei litere nu coabitau împreună pentru a desemna ideea de sistem de navigație”

MIHAI LUNGEANU: „De singurătate fuge toată lumea, dar de tine însuți nu ai unde să fugi. Madox este ceea ce decide fiecare dintre noi să fie”

PAUL CHIRIBUȚĂ: „Cei care l-au văzut se împart în două categorii: nedumeriții care mai așteaptă o apariție pentru explicații suplimentare și cei determinați să îndeplinească ce au înțeles în acea clipă

ION HAIDUC: „În viziunea mea, Madox este acel drog care ne însoțește pe toți de-a lungul vieții și care atunci când devine medicament îi mulțumim și ne rugăm să mai vină”

VELIKO VELIKOV: „Cine e Madox? Un necunoscut care reușește să-i captiveze pe cei din jur cu farmecul său debordant. El poate fi un vis, o dorință, o speranță sau o chemare către frumos”

www.nottara.ro

__________________

cropped-natasa-alina1.png